Agricultura
mmm La
capitolul "agricultură" includem tot ceea ce ține
de munca pămîntului, creșterea animalelor, meșteșugurile tradiționale
și cam ceea ce ține de sat și economia specifică a acestuia.
mmm În mod tradițional, locuitorii din comuna Lupac au crescut oi,
vaci, alte animale și au avut cîte o livadă. Mari specialiști
ai prunului, mărului și părului ca fructe dar și ca țuică din
aceasta, au dus produsele lor la pustă, cu căruțe cu coviltir,
în general conduse de capul familiei însoțit de unul dintre fii
săi. Nu de puține ori erau văzute femei singure conducînd căruțele
încărcate cu fructe. Comerțul era simplu: o măsură de fructe
contra una de cereale. Schimbul cu țuică era mult mai profitabil,
o măsură de porumb pentru o litră de răchie. Sau cum se negocia
la fața locului.
mm 
mmm Brînza, laptele,
carnea de miel de Paști, lîna, pieile și multe alte produse luau
calea orașului fie la piață, fie direct la casele cumpărătorilor.
De multe ori, relațiile cu clienții durau toată viața și erau
moșteniți de la o generație la alta. Sînt celebre crașovencele
cu coșurile cu cireșe sau cu scorușe, atît la Reșița, Oravița,
Anina, Caransebeș, Lugoj ba cît și la Timișoara.
mm 
mmm Acum pot fi văzute cu zeci de bidoane
încărcate în tot felul de sacoșe, rucsacuri mergînd din casă
în casă unde au "cont". Pentru mulți era greu de crezut
că o femeie aparent firavă poate să ducă singură 2-3 coșuri de
cîte 30-50 de kg. (fiecare!!!) încărcate cu fructe. Secretul
era că aceste coșuri erau duse cîte o bucată de drum fiecare.
Era luat un coș și dus 50 de metri, apoi era dus celălalt cu
încă 20-30 de metri mai în față și tot așa. Este deja cam uitată
tradiția de a duce coșul pe cap, putîndu-se vedea frecvent femei
bătrîne care abia mergeau pe drum, dar putea duce ditamai coșul
pe cap. Pe atunci, inclusiv găleata cu apă era dusă pe cap.

mmm Acuma,
aproape ca nu este casă fără tractor, remorcă, plug, disc. Sălașele
(vezi poza de mai sus!) se modernizează de nu mai știi care-i
casa și care-i sălașul. Muncitul pămîntului nu este rentabilă
nici cu utilaje, dar este măcar mai ușor de făcut. Cei mai mulți
și-au luat aceste utilaje cu bani aduși din străinătate. Pămîntul
din zona de munte-deal, de aici, nu poate susține asemenea investiții.
Comuna este într-o stare de "așteptare", ca multe altele
din întreaga zonă. Se așteaptă copiii duși afară, se așteaptă
investiții... este o stare de tranziție dureroasă, în care nimeni
nu mai este sigur pe nimic.