Populaţia

mmm Populaţia comunei a suferit mai multe modificări în structură şi ca număr, de-a lungul anilor. Dacă luăm ca reper anul 1880, în Lupac erau 689 de case şi 3211 cetăţeni (din care 1001 cu şoală). În satul Lupac erau 182 de case şi 799 de oameni (253 cu şcoală), în Clocotici erau 233 de case şi 1134 de oameni (467 alfabetizaţi), în Rafnic erau 168 de case şi 809 oameni (127 ştiau să scrie şi să citească) iar în Vodnic erau 106 case şi 469 de persoane (din care 154 puteau comunica în scris). În acest moment, structura din punctul de vedere al religiei era de 46 ortodocşi, 4 greco-catolici plus 3 izraeliţi (la Clocotici) şi restul romano-catolici. După etnie, erau 34 de români, 12 maghiari, 54 de germani, 1053 de slovaci (din care unul singur la Lupac şi restul la Clocotici), 1936 de croaţi, 10 străini şi restul alte naţionalităţi sau nu se cunoştea originea lor.
mmm În anul 1900 deja, avem o altă structură: chiar dacă cele 697 de case nu erau mai multe şi nici cei 3323 de cetăţeni nu erau cu mult mai mulţi decît cu 20 de ani în urmă, au rămas doar 8 sloveni înregistraţi şi doar un singur croat şi doar doi sîrbi, au apărut însă 3199 de vorbitori de "alte limbi" (conform datelor din documentele oficiale ale vremii, referitoare la recensămîntul din anul 1900). Ca religie erau 59 de ortodocşi, un singur greco-catolic, unul reformat, doi evanghelişti, 10 izraeliţi, restul de 3250 erau romano-catolici. Alfabetizarea a cunoscut un salt, aproape jumătate (1595 persoane) ştiau carte. Echilibrul era perfect între sexe (1662 bărbaţi la 1661 femei!), predominînd persoanele cu vîrsta între 20-40 ani (913) şi cele de pînă în 60 de ani (783 persoane). Chiar dacă erau 2 divorţaţi la Lupac şi 339 de văduvi, peste jumătate (1537) erau căsătoriţi. În acel an, casele erau construite preponderent din lemn (650) sau din piatră şi cărămidă (41), doar 4 erau din chirpici sau pămînt. Să vedeţi ce case frumoase avem astăzi!
mmm În anul 1910, nu avem schimbări spectaculoase în numărul sau structura populaţiei, dar persoanele alfabetizate au ajuns la 2062 (din totalul de 3277). Se estompează puţin echilibrul dintre sexe (1621 bărbaţi la 1656 femei). S-au construit mai multe case de piatră (65), cele din lemn au scăzut la 612 şi au mai apărut cîteva din chirpici, fiind atunci în total 12. Chiar şi aşa, 237 de case erau acoperite cu ţiglă, ceea ce nu-i deloc puţin lucru. Ceea ce este interesant pentru acest an este însă numele sub care apăreau în acte satele noastre. În "plasa Reşiţa"(Resiczabányai járás) Lupacul era Kiskrasso, Clocoticiul era Krassocsorgo, Rafnicul era Kengyelto iar Vodnicul era Vizes. Să nu uităm că în acea vreme zona aparţinea Austro-Ungariei.

mmm În acest moment, nu putem spune cu certitudine că este exact aşa, deoarece foarte mulţi s-au mutat la oraşe sau au plecat în străinătate. La recensămîntul din 1992, erau 3221 de persoane, din care 180 români, 9 maghiari, 15 germani, 73 ţigani, 2179 erau declarati sîrbi, chiar şi un rus, 3 cehi, un grec şi 760 alte naţionalităţi. O dată cu clarificările de după 1989 şi după nuanţările care au urmat, lucrurile se pare că sînt reaşezate. Întreprinderile care funcţionau aici s-au cam închis, românii au plecat care încotro, la fel germanii şi ceilalţi. Aşa că majoritatea au rămas localnicii de etnie caraşovenească (croată).