Pagina de istorie

mm Oricine ar încerca să spună cu certitudine un fapt din trecutul mai puţin recent, s-ar împotmoli în momentul dovezilor şi argumentelor contradictorii. Aşadar, cele de mai jos nu pot fi luate ca dovezi de netăgăduit, iar cine va dori să aducă alte argumente sau dovezi este bine venit. Prezentăm mai jos două scurte variante ale unei posibile şi foarte probabile istorii ale noastre. Spunem variante, deoarece prezintă puncte de vedere nu neapărat identice. Prima variantă ne-a provenit din partea UCR şi spune că:

mm Primul şi cel mai vechi val de croaţi aşezat în spaţiul românesc în secolele XIII-XIV, este cel cunoscut sub denumirea de "caraşoveni". Aceştia sînt grupaţi în jurul celei mai vechi şi celei mai mari localităţi, Caraşova, populate de croaţii din România. Deasupra Caarşovei străjjuiesc ruinele cetăţii medievale a Caraşovei (Caraso-fer-vari), cetate pe care localnicii o numesc "Turski grat"(Cetatea turcului). Celelalte localităţi în care convieţuiesc croaţii caraşoveni sunt: Lupac, Clocotici, Nermed, Rafnic, Vodnic şi Iabalcea. Un număr de patru localităţi s-au contopit cu cele existente: Selişte, Garişte, Iasenovacz şi Tîlva. Pănă în a doua jumătate a sex. al XIX-lea populaţia croaţilor caraşoveni, număra 10.000 de suflete. Astăzi, în urma a duăp migraţii una spre este şi alta spre vest, acest număr a scăzut la cca 6500.
mm Al doilea val este cel din Lipova (jud. Arad) şi Recaş (jud.Timiş). Acest grup a imigrat în spaţiul carpato-danubian în sec. al XVI-lea. Croaţii din Lippova au lăsat doar urme pe insripţii funerere, iar cei ce mai sînt urmaşii lor s-au integrat în aşezările urbane (Arad şi Timişoare). Al treilea val s-a aşezat în apropiere de Jimbolia la începutul sex. al XIX-lea, mai precis, în anul 1801, în localităţile Checea şi Cenei. În Checea, croaţii au construit o stradă, cunoscută şi în preuzent sub numele de "Strada croată". Acest strat de croaţi provine din familii nobile caru au primit pămînt în acest spaţiu românesc, în schimbul pămîntului cedat pentru interesele militare majore ale imperiului, din are Croaţia a făcut parte. Grupul este originar din zona Turopolje.

Cea de-a doua variantă (completare mai bine zis) este cea de mai jos:

mm Sărbătorirea celor 600 de ani, de la prima atestare documentară, când strămoşii caraşoveni croaţi, au venit şi s-au aşezat pe valea râului Caraş, în Banatul românesc, a oferit un prilej de a face o rememorare, preotului parohiei Lupac, Marian Tincul, la data de 05 august 1993. Deoarece această pagină de istorie conţine foarte multe referiri la aspecte religioase, pagina se deschide şi din secţiunea de "religie" a saitului nostru.

mmm În cartea "PROTOCOLU PROVINCIAE BULGARIAE ET VALACHIAE", la pagina 247, este consemnat anul 1393, în vremea domniei regelui Ungariei – SIGISMUND – când a început aşezarea strămoşilor noştri, pe teritoriile în care turcii începuseră să le prospecteze. Aceşti emigranţi au început să întemeieze aşezări, pe terenurile regatului unguresc din Banat în jurul Lipovei, Recaşului, Lugojului, Caransebeşului şi în alte locuri, împreună cu călugării preoţi, ai Ordinului Franciscan. Aceeaşi sursă istorică, confirmă că Franciscanii, la invitaţia regelui Ludovic, au venit din Bosnia pentru a creştiniza populaţiile bulgăreşti, care se găseau de asemenea, în custodia regelui Ludovic.
mmm Franciscanii au venit trimişi de episcopul Bosniei, de Fra. Pelegrin, şi au început misiunea creştinizării catolice, exact ca în Bosnia aşa şi în provincia Bulgariei, îndemnând populaţia la învăţătura lui Isus Cristos şi a Bisericii Lui; mai ales pe acei eretici, care se numeau "Bogumil - Patareni", regele i-a aşezat pe aceste locuri, să apere totodată şi graniţa, de năvălirile turceşti. În scrierile de mai târziu, dar şi în transmiterea orală a poporului rămîne totuşi consemnat anul 1434 - 1443, cînd sub îndemnul aceloraşi călugări Franciscani vin oamenii din Bosnia turcească, să populeze zonele Banatului, iar împreună cu aceşti emigranţi au venit şi strămoşii Caraşovenilor. De acea se amintesc oraşele: Kruševac, Kraševci, Kuševo, Kruševljani sau Krašovani, amintindu-se că denumirea lor actuală ar rezulta în urma transformării fonetice a cuvântului "Kruševljani" şi nicidecum, că ar proveni din cuvântul turcesc Caras, care înseamna "apă" cum de altfel unii istorici comenteaza şi azi.
mmm Interesant este că se aminteşte un singur loc din Bosnia, din care se trage rădăcina acestui cuvânt, iar acesta este Kreševo veche aşezare Bosniacă, una din cele mai vechi denumiri din Bosnia, cuvânt care pecetluieşte denumirea "Karaševci - Bošnjaci".
mmm Prima atestare documentară, că pe aceste locuri s-ar fi aşezat, după marea bătălie de la „Mohaci” din anul 1526, oamenii s-au împrăştiat prin sudul regatului unguresc, iar cealaltă parte s-au retras după cum scrie: "ad horrida et aspera loca Carasovensia". De aceea cronicarii Franciscani notează: "Nimeni să nu se mire de temperamentul lor, dur şi necizelat, căci au trăit prin păduri şi munţi, acomodându-se vieţii grele şi aspre", aceşti oameni săraci, care s-au aşezat şi au trăit în Lipova /Maria Radna/ Recaş, Caraşevo şi în alte locuri părinţii Franciscani s-au îngrijit de ei pentru educarea şi creşterea acestora în credinţa catolică, păzindu-i de erezia bogomilă pînă prin anul 1600, când doamna Barbara de Lugoj, dăruieşte nişte domenii călugărilor Iezuiti pentru a se lupta împotriva calvinilor lui Rakoczi, care au început să ocupe teritorii din jurul Lugojului şi al Caransebeşului; în urma acestor transformări sociale apar denumirile satelor: Caraşevo, Lupac, Clocotici, Kalina, Nermet, Vodnik, Rafnic şi Iabalcea dar se aminteşte că obiceiurile şi portul se deosebesc de cele din satele Româneşti, iar în ce priveste graiul acestor Caraşoveni este limba maternă iliră, care se deosebeşte mult de limba iliră vorbită în popor "Ab ordinaria lingua illyrica" (Historia par. ecclesiae Rafnicensis, pag.14./Colonia de croaţi şi şcoala romano-catolică).
mmm În prefaţa "Catalogus administraturum parochiae Karasovensis" se reaminteşte încă odată marele sacrificiu al Franciscani1or din Bosnia Argintiensis, care au adus şi împărţit cuvântul sfânt al credinţei şi al Sfintelor Sacramente, ajutându-i la mântuirea sufletului, secole la rând, ocrotind cu sfinţenie credinţa sacră Catolică sub îndrumarea Sfintei Biserici din Roma, până şi sub robia turcească; iar sub acest aspect găsim şi documente scrise în parohia Catolică a Caraşovenilor din vremea lui Fra. Emerik Pavic din Buda, care face parte din primii 16 Părinţi Franciscani, veniţi cu misiunea Catolică din Bosnia, din aceştia amintim ultimii patru: fra. Ante din Višegrad; fra. Marko din Gradiška; fra. Nikola din Duvno, şi fra. Filip omorît în Caraşova "ab rebelis" cum scrie în cronică; din această serie mai amintim şi pe alţii: fra. Ivan din Maglai; fra. Serafin din Olovo; fra. Ludovik din Dubrovnik, fra. Božo din Kotor; fra. Serafin din Kopilovat şi fra. Franjo din Đakovo, deci aproape toţi sînt născuţi în Bosnia.
mmm Din anul 1726 Caraşova devine centru1 ordinului Iezuit pentru întregul Banat, iar printre ei se distinge Părintele Michael Lovinic, care este denumit "apostolul Caraşovenilor", acest preot va înălţa o frumoasă biserică în stil baroc, la Caraşova, închinată înălţării Sf. Maria la Cer; dar numai la doi ani de la terminarea bisericii "apostolul Caraşovenilor" moare în anul 1728 şi este înmormântat sub altarul principal din biserica construită chiar de el în Caraşova. Michael Lovinic este originar din Bosnia, din Kraljeva Sutjeska, iar în numele lui pînă în anul 1740 vor veni preoţi Iezuiţi: P.Vjenceslav Veigl, P. Stjepan Mikša, P. Josip Locatelli, si P. Josip Fabijanovic. În acelaşi an, Iezuitii se retrag la Timisoara iar Parohia din Caraşova este din nou preluată de Călugării Franciscani, dar de data aceasta ei se găsesc în "bulgaro - română". Deosebit de interesant este că, preoţii Franciscani nu amintesc de locurile lor de naştere ci numai de numele lor croat: Franic, Zetic, Grozdic...
mmm Pînă în anul 1745 când preoţii Franciscani sunt la conducerea bisericii din Caraşova, începînd însă, cu anul 1785, ei vor preda Parohia şi Biserica primului preot trimis de episcopie pe numele de Michael Delaric. Franciscanii rămîn în continuare la Caraşova, doar capelani/vicari; este evenimentul care marchează de fapt, extinderea parohială şi asupra celorlalte sate din jurul Caraşovei.
mmm Toate aceste documente, care dezvăluie trecutul croaţilor caraşoveni, este cu totul necunoscut pentru cultura croată, dar ce e mai important de consemnat, rămâne totuşi că, această enclavă etnică, în ciuda tuturor vicisitudinilor de ordin social şi naţional, ea continuă să existe, conservându-şi limba, graiul, portul, obiceiurile, chiar şi conştiinţa naţională. În ultima vreme însă, datorită transformărilor istorico-geografice din Europa, oamenii se confruntă cu propaganda tendenţioasă, neştiind încotro să-şi îndrepte existenţa socială; de aceea, acesta ar fi momentul să se evadeze din bezna şovinistă la lumina adevărată a zilei.
mmm Trebuie să se caute înainte de toate, chiar în sânul cronicilor existente în Parohiile Caraşoveneşti şi în arhivele, care au fost cu adevărat îngrijite, după aceea căutate documentele şi zapisurile, care se păstrează prin diferite centre catolice din fosta Austro-Ungarie, chiar şi în arhivele Vaticanului şi mai ales în curiile ordinelor franciscane Iezuite, fiindcă aceste două ordine călugareşti au jucat un rol hotărâtor în viaţa morală şi spirituală a Caraşovenilor Croaţi.
mmm Realizarea acestui ţel, ar trebui făcut prin manifestări literare, ori istorice şi prin proslăvirea liturghiei religioase în cadrul Bisericii, întreţinând continuitatea moral - spirituală a comunităţii Caraşoveneşti; însemnarea acestui eveniment este o datorie Sfântă pentru menţinerea unităţii Bisericii, totodată o îndatorire faţă de credinţa Catolică a poporului şi a Bisericii Romano-Catolice din care facem parte.

Lupac, 5.august 1993
Marian Tincul - preot paroh