Pagina de istorie
mm Oricine
ar încerca să spună cu certitudine un fapt din trecutul mai puțin
recent, s-ar împotmoli în momentul dovezilor și argumentelor
contradictorii. Așadar, cele de mai jos nu pot fi luate ca dovezi
de netăgăduit, iar cine va dori să aducă alte argumente sau dovezi
este bine venit. Prezentăm mai jos două scurte variante ale unei
posibile și foarte probabile istorii ale noastre. Spunem variante,
deoarece prezintă puncte de vedere nu neapărat identice. Prima
variantă ne-a provenit din partea UCR și spune că:
mm Primul și cel mai vechi val de
croați așezat în spațiul românesc în secolele XIII-XIV, este
cel cunoscut sub denumirea de "carașoveni". Aceștia sînt grupați
în jurul celei mai vechi și celei mai mari localități, Carașova,
populate de croații din România. Deasupra Caarșovei străjjuiesc
ruinele cetății medievale a Carașovei (Caraso-fer-vari), cetate
pe care localnicii o numesc "Turski grat"(Cetatea turcului).
Celelalte localități în care conviețuiesc croații carașoveni
sunt: Lupac, Clocotici, Nermed, Rafnic, Vodnic și Iabalcea. Un
număr de patru localități s-au contopit cu cele existente: Seliște,
Gariște, Iasenovacz și Tîlva. Pănă în a doua jumătate a sex.
al XIX-lea populația croaților carașoveni, număra 10.000 de suflete.
Astăzi, în urma a duăp migrații una spre este și alta spre vest,
acest număr a scăzut la cca 6500.
mm Al doilea val este cel din Lipova (jud. Arad) și Recaș (jud.Timiș).
Acest grup a imigrat în spațiul carpato-danubian în sec. al XVI-lea.
Croații din Lippova au lăsat doar urme pe insripții funerere,
iar cei ce mai sînt urmașii lor s-au integrat în așezările urbane
(Arad și Timișoare). Al treilea val s-a așezat în apropiere de
Jimbolia la începutul sex. al XIX-lea, mai precis, în anul 1801,
în localitățile Checea și Cenei. În Checea, croații au construit
o stradă, cunoscută și în preuzent sub numele de "Strada croată".
Acest strat de croați provine din familii nobile caru au primit
pămînt în acest spațiu românesc, în schimbul pămîntului cedat
pentru interesele militare majore ale imperiului, din are Croația
a făcut parte. Grupul este originar din zona Turopolje.
Cea de-a doua variantă (completare mai bine zis)
este cea de mai jos:
mm Sărbătorirea
celor 600 de ani, de la prima atestare documentară, când
strămoșii carașoveni croați, au venit și s-au așezat pe valea
râului Caraș, în Banatul românesc, a oferit un prilej de
a face o rememorare, preotului parohiei
Lupac, Marian Tincul, la data de 05
august 1993. Deoarece această pagină de istorie conține
foarte multe referiri la aspecte religioase, pagina
se deschide și din secțiunea de "religie" a
saitului nostru.
mmm În
cartea "PROTOCOLU PROVINCIAE BULGARIAE ET VALACHIAE",
la pagina 247, este consemnat anul 1393, în vremea domniei regelui
Ungariei SIGISMUND când a început așezarea strămoșilor noștri,
pe teritoriile în care turcii începuseră să le prospecteze. Acești
emigranți au început să întemeieze așezări, pe terenurile regatului
unguresc din Banat în jurul Lipovei, Recașului, Lugojului, Caransebeșului
și în alte locuri, împreună cu călugării preoți, ai Ordinului
Franciscan. Aceeași sursă istorică, confirmă că Franciscanii,
la invitația regelui Ludovic, au venit din Bosnia pentru a creștiniza
populațiile bulgărești, care se găseau de asemenea, în custodia
regelui Ludovic.
mmm Franciscanii
au venit trimiși de episcopul Bosniei, de Fra. Pelegrin, și au început
misiunea creștinizării catolice, exact ca în Bosnia așa și în provincia
Bulgariei, îndemnând populația la învățătura lui Isus Cristos și a
Bisericii Lui; mai ales pe acei eretici, care se numeau "Bogumil
- Patareni", regele i-a așezat pe aceste locuri, să apere totodată
și granița, de năvălirile turcești. În scrierile de mai târziu, dar
și în transmiterea orală a poporului rămîne totuși consemnat anul 1434
- 1443, cînd sub îndemnul acelorași călugări Franciscani vin oamenii
din Bosnia turcească, să populeze zonele Banatului, iar împreună cu
acești emigranți au venit și strămoșii Carașovenilor. De acea se amintesc
orașele: Kruevac, Kraevci, Kuevo, Kruevljani sau Kraovani, amintindu-se
că denumirea lor actuală ar rezulta în urma transformării fonetice
a cuvântului "Kruevljani" și nicidecum, că ar proveni din
cuvântul turcesc Caras, care înseamna "apă" cum de altfel
unii istorici comenteaza și azi.
mmm Interesant
este că se amintește un singur loc din Bosnia, din care se trage rădăcina
acestui cuvânt, iar acesta este Kreevo veche așezare Bosniacă, una
din cele mai vechi denumiri din Bosnia, cuvânt care pecetluiește denumirea "Karaevci
- Bonjaci".
mmm Prima
atestare documentară, că pe aceste locuri s-ar fi așezat, după marea
bătălie de la Mohaci din anul 1526, oamenii s-au împrăștiat prin
sudul regatului unguresc, iar cealaltă parte s-au retras după cum scrie: "ad
horrida et aspera loca Carasovensia". De aceea cronicarii Franciscani
notează: "Nimeni să nu se mire de temperamentul lor, dur și necizelat,
căci au trăit prin păduri și munți, acomodându-se vieții grele și aspre",
acești oameni săraci, care s-au așezat și au trăit în Lipova /Maria
Radna/ Recaș, Carașevo și în alte locuri părinții Franciscani s-au
îngrijit de ei pentru educarea și creșterea acestora în credința catolică,
păzindu-i de erezia bogomilă pînă prin anul 1600, când doamna Barbara
de Lugoj, dăruiește niște domenii călugărilor Iezuiti pentru a se lupta
împotriva calvinilor lui Rakoczi, care au început să ocupe teritorii
din jurul Lugojului și al Caransebeșului; în urma acestor transformări
sociale apar denumirile satelor: Carașevo, Lupac, Clocotici, Kalina,
Nermet, Vodnik, Rafnic și Iabalcea dar se amintește că obiceiurile
și portul se deosebesc de cele din satele Românești, iar în ce priveste
graiul acestor Carașoveni este limba maternă iliră, care se deosebește
mult de limba iliră vorbită în popor "Ab ordinaria lingua illyrica" (Historia
par. ecclesiae Rafnicensis, pag.14./Colonia de croați și școala romano-catolică).
mmm În
prefața "Catalogus administraturum parochiae Karasovensis" se
reamintește încă odată marele sacrificiu al Franciscani1or din Bosnia
Argintiensis, care au adus și împărțit cuvântul sfânt al credinței
și al Sfintelor Sacramente, ajutându-i la mântuirea sufletului, secole
la rând, ocrotind cu sfințenie credința sacră Catolică sub îndrumarea
Sfintei Biserici din Roma, până și sub robia turcească; iar sub acest
aspect găsim și documente scrise în parohia Catolică a Carașovenilor
din vremea lui Fra. Emerik Pavic din Buda, care face parte din primii
16 Părinți Franciscani, veniți cu misiunea Catolică din Bosnia, din
aceștia amintim ultimii patru: fra. Ante din Viegrad; fra. Marko din
Gradika; fra. Nikola din Duvno, și fra. Filip omorît în Carașova "ab
rebelis" cum scrie în cronică; din această serie mai amintim și
pe alții: fra. Ivan din Maglai; fra. Serafin din Olovo; fra. Ludovik
din Dubrovnik, fra. Boo din Kotor; fra. Serafin din Kopilovat și fra.
Franjo din Đakovo, deci aproape toți sînt născuți în Bosnia.
mmm Din
anul 1726 Carașova devine centru1 ordinului Iezuit pentru întregul
Banat, iar printre ei se distinge Părintele Michael Lovinic, care este
denumit "apostolul Carașovenilor", acest preot va înălța
o frumoasă biserică în stil baroc, la Carașova, închinată înălțării
Sf. Maria la Cer; dar numai la doi ani de la terminarea bisericii "apostolul
Carașovenilor" moare în anul 1728 și este înmormântat sub altarul
principal din biserica construită chiar de el în Carașova. Michael
Lovinic este originar din Bosnia, din Kraljeva Sutjeska, iar în numele
lui pînă în anul 1740 vor veni preoți Iezuiți: P.Vjenceslav Veigl,
P. Stjepan Mika, P. Josip Locatelli, si P. Josip Fabijanovic. În același
an, Iezuitii se retrag la Timisoara iar Parohia din Carașova este din
nou preluată de Călugării Franciscani, dar de data aceasta ei se găsesc
în "bulgaro - română". Deosebit de interesant este că, preoții
Franciscani nu amintesc de locurile lor de naștere ci numai de numele
lor croat: Franic, Zetic, Grozdic...
mmm Pînă
în anul 1745 când preoții Franciscani sunt la conducerea bisericii
din Carașova, începînd însă, cu anul 1785, ei vor preda Parohia și
Biserica primului preot trimis de episcopie pe numele de Michael Delaric.
Franciscanii rămîn în continuare la Carașova, doar capelani/vicari;
este evenimentul care marchează de fapt, extinderea parohială și asupra
celorlalte sate din jurul Carașovei.
mmm Toate
aceste documente, care dezvăluie trecutul croaților carașoveni, este
cu totul necunoscut pentru cultura croată, dar ce e mai important de
consemnat, rămâne totuși că, această enclavă etnică, în ciuda tuturor
vicisitudinilor de ordin social și național, ea continuă să existe,
conservându-și limba, graiul, portul, obiceiurile, chiar și conștiința
națională. În ultima vreme însă, datorită transformărilor istorico-geografice
din Europa, oamenii se confruntă cu propaganda tendențioasă, neștiind
încotro să-și îndrepte existența socială; de aceea, acesta ar fi momentul
să se evadeze din bezna șovinistă la lumina adevărată a zilei.
mmm Trebuie
să se caute înainte de toate, chiar în sânul cronicilor existente în
Parohiile Carașovenești și în arhivele, care au fost cu adevărat îngrijite,
după aceea căutate documentele și zapisurile, care se păstrează prin
diferite centre catolice din fosta Austro-Ungarie, chiar și în arhivele
Vaticanului și mai ales în curiile ordinelor franciscane Iezuite, fiindcă
aceste două ordine călugarești au jucat un rol hotărâtor în viața morală
și spirituală a Carașovenilor Croați.
mmm Realizarea
acestui țel, ar trebui făcut prin manifestări literare, ori istorice
și prin proslăvirea liturghiei religioase în cadrul Bisericii, întreținând
continuitatea moral - spirituală a comunității Carașovenești; însemnarea
acestui eveniment este o datorie Sfântă pentru menținerea unității
Bisericii, totodată o îndatorire față de credința Catolică a poporului
și a Bisericii Romano-Catolice din care facem parte.
Lupac, 5.august 1993
Marian
Tincul - preot paroh