Pagina satului Lupac

mmm Satul Lupac, localitatea principală (din punct de vedere administrativ) în cadrul comunei, este aşezat pe latitudinea 45,27991 grade şi longitudine 21,81253 grade. Altitudinea aşezării este de 276 m faţă de nivelul mării.
mmm În partea de est este dealul Drenia, în vest Ulienic şi Pleoştac, la nord dealul Polieniţa. Satul este aşezat de-a lungul drumului Reşiţa-Oraviţa, în dreptul Primăriei intersectîndu-se cu o parte (Lupacul Bătrîn sau Sferciţa) ce vine din direcţia Nord-Vest. In Sudul satului este "Colonia" o parte construită în vremea cînd Lupacul era o localitate minieră. Este locuită şi în prezent, acolo fiind stadionul satului, moara şi "fabrica de asfalt".
mmm La început, satul a fost aşezat pe valea Tîlva (drumul spre Dognecea sau cum i se mai spune, pe "Ţiganca"). După unele păreri, numele satului ar proveni de la "lupăţi" ceea ce ar însemna "a lovi", izbitură. Pîrîul cu acelaşi nume se pare că este responsabil de acest fapt, atunci cînd se umflă de la ploi fiind devastator. Chiar şi aşa, pe unele locuri, unde are mici cascade, este destul de zgomotos.
mmm Ocupaţia de bază a bătrînilor era pomicultura şi creşterea animalelor. Toamna şi iarna, plecau cu căruţele pline cu fructe şi colindau satele de la cîmpie, făcînd schimb pe cereale. În anii de după 1945 naveta la întreprinderile din Reşiţa s-a intensificat, aproape neexistînd casă fără un navetist. Populaţia satului a cunoscut fluctuaţii importante, odată cu venirea muncitorilor străini de sat, la mină. Cei mai mulţi au plecat din zonele de unde proveneau, o dată cu închiderea minei. Alţii, s-au însurat/măritat aici şi au devenit localnici.
mmm După unele documente, clădirea primăriei a fost construită în anul 1790 iar notariatul (actuala Primărie) în anul 1910. În anul 1844 a fost construită biserica şi şcoala din sat. Pe atunci, era o singură sală de clasă şi un singur învăţător care se ocupa de educarea copiilor din 7 clase consecutive. Din 1960, fosta cantină a minei este preluată de şcoală şi se adaugă o sală şi un coridor vechii şcoli. În 1949 se construieşte actualul Cămin Cultural, cu cinematograf şi bibliotecă. În 1956 se încheie electrificarea satului. Tot în această perioadă, se construieşte un dispensar medical şi o casă de naşteri. În 1967 se încep lucrările de lărgire şi amenajare a albiei rîului pentru a diminua efectele dezastruoase provocate de imprevizibilul pîrîu.